Vis nebun,

Cultul mortilor în Antichitatea greacă

Religia grecilor constă din practice si ritualuri care insotesc toate faptele importante din viata publica. Rugaciunile, ofrandele, libatiile, jertfele de animale, procesiunile, intrecerile sportive sau artistice sunt pentru greci multiple modalitati de a obtine ajutorul zeilor si de a le multumi pentru sprijinul lor.
Literature greaca veche da marturie despre grija deosebita a grecilor fata de cei morti. S-au descoperit numeroase morminte care atesta din plin ca grecii isi inhumau la inceput mortii si ca incinerarea a aparut intr-o epoca ulterioara. Intai, mortii erau ingropati in mijlocul locuintei, intr-un mormant 'cos',unde se puneau si ofrande. Apoi, in epoca asa-zisului heladic recent, necropolele sunt separate de locuinta si situate la apus de asezarea umana. Mormantul in sine capata noi forme: de la simpla groapa funerara si forma de 'cos' se ajunge la morminte cu camera, apoi la cele cu cupola- tholoi. S- au folosit si sicrie. Acestea din urma erau impinse din coridoarele de acces (dromoi) , pe niste caneluri. Inventarul funerar bogat insotea, desigur, pe defunctii instariti, in lumea de dincolo. Se depuneau in mormant : arme, podoabe,vase cu hrana. Obiceiul incinerarii se raspandeste od ata cu invazia dorienilor.
Sufletele mortilor obisnuiti mergeau in infern, in imparatia lui Hades, coborand pe o scara., iar zeul infernului era imaginat ca un 'infricosator talhar, care in plina zi se lupta cu oameni mai puternici si alearga după cu cei iuti, doborandu-i si rapindu-i cu sila. Uneori era inchipuit ca alergand pe un cal negru, inarmat cu o sabie sau cu un arc. Se zicea ca pe tineri ii poarta dinaintea sa, pe batrani ii taraste in spate si pe copii ii insira la chinga'(Diac. Prof. Em. Vasilescu, Istoria religiilor, ed a II-a, p. 285). Locuinta vesnica a mortilor era un tinut al umbrelor, un loc de suferinta si de uitare a celor vii, 'un loc intunecos si posomorat, captusit cu panza de paianjen, unde niciodata nu se face ziua, nici un cocos nu canta, nici apa nu curge, nici iarba nu rasare. Flamanzii n-au acolo ce manca, insetatii n-au ce bea, tinerii vor fi praduiti de armele lor,fetele de podoabele lor, copiii mici, de camasile lor'.(Idem, op. Cit.,p.286).
Exista insa si un loc aparte pe lumea cealalta, pentru cei fericiti : mai intai o insula, unde toate erau de-a gata, iar dupa aceea ' Campiile Elisee' sau 'Gradina' lui Hades, unde fetele danseaza, iar tinerii canta si joaca.
Ritualul funerar era destul de complex. Acesta este descris in felul urmator : 'Cand muribundul era pe punctul de a-si da sufletul, i se taia un smoc de par, care era inchinat zeilor subpamanteni si se adresau rugaciuni lui Hermes ('conducator al sufletelor' spre imparatia mortilor). Se dadea ultimul sarut muribundului si, in clipa mortii, se facea mult zgomot, lovindu-se in vase de arama, pentru ca sa se alunge duhurile rele din drumul sufletului. Mortului i se inchideau ochii si gura, i se acoperea fata, era spalat cu apa calda, uns, infasurat intr-un vesmant alb si incoronat cu flori. Apoi era asezat in tinda casei, cu picioarele spre usa. In gura i se punea un ban, ca taxa de trecere in lumea cealalta. In timp ce mortul era inca in casa, se aseza inaintea usii un vas cu apa pentru purificarea de atingerea necurata cu ramasitele pamantesti ale defunctului. Pe drumul la rug sau la groapa se intonau cantece funebre'.Ritul cel mai vechi era acela al inhumarii apoi s-a statornicit si obiceiul incinerararii, la care, in timp ca cadavrul ardea, se faceau libatii defunctului si se invocau sufletele starmosilor sai.Cenusa era stransa, pusa in urna si dusa la mormant afara din oras.Inmormantarea era mai pompoasa sau mai simpla, in functie dupa averea defunctului.Uneori era gratuita pentru oamenii care nu aveau rude sa ii ingroape.Aceasta pentru a linisti sufletele stramosilor.In acest caz, sufletele stramosilordefunctului erau chemate de trei ori. Flori de trandafir si de diverse alte feluri impodobeau mormantul.Daca mortul fusese un om ilustru, se celebaru si jocurifunebre.Dar niciodata nu se uita ospatulmortuar ale carui resturi erau inchinate sufletelor stramosilor si duse la mormant. Pentru morti se aduceau si sacrificii deanimale si libatii de sange, apa, vin, lapte si indeosebi miere.
Ritul funerar era comemorat in ziua a treia, a noua, a treisprezecea si la un an. In timpul doliului trebuaiu evitate banchetele si solemnitatile publice, si uneori se presara cenusa pe cap si se zgaria fata.Toate acestea erau impuse de dreptul religios familial si de aceea erau strict obligatorii. Nu erau lipsiti de ele decat cei care erau exclusi de la religia familiei si de la aceea a cetatii. Aceasta era cea mai grava interdictie.sus